ILUMINATUL STRADAL Sfântul Inochentie al Odessei
Lumina harului nu se aseamănă cu lumina înţelepciunii pământeşti care, ca lumina lămpilor de stradă, luminează în vremea nopţii, dar nu încălzeşte deloc, nefiind în stare a da viaţă nici măcar unui firicel de iarbă. Dimpotrivă, unde străluceşte harul lui Hristos, acolo întreaga fiinţă a omului se schimbă şi ajunge într-o aşa stare, precum natura în vremea primăverii. Atunci însuşi ...
PĂRĂSIREA CUIBULUI Părintele Rafail Noica
Originea îţi este cuibul, ca al păsărilor. Pasărea se naşte într-un cuib; până-i cresc aripile şi îşi ia zborul, creşte în cuibul acela, dar după aceea, de multe ori, nu se mai întoarce în acel cuib niciodată. Omul, în orice caz, îşi face aripi duhovniceşti către fiinţa lui, către veşnicia lui şi zboară acolo, în veşnicie. + + + + + ...